Petrolul a mai reușit un transfer notabil în ofensivă, chiar dacă, din acest punct de vedere, Mircea Rednic se poate declara un tehnician fericit. „Lupii” l-au înregimentat și pe Jeremy Bokila, un fotbalist de 23 de ani, care a impresionat sezonul trecut pentru Sparta Rotterdam.
Împrumutat de Zulte Waregem la formația de liga secundă olandeză, atacantul de 188 cm a devenit unul dintre principalii marcatori ai Eerste Divisie, reușind 15 goluri.
350.000 euro este cota de piață a jucătorului născut în Congo, conform transfermarkt.de Ce alți atacanți mai are în lot Mircea Rednic?
Vlad Morar – atacantul de doar 19 ani a debutat sezonul trecut la Universitatea Cluj. A impresionat mai ales spre finalul sezonului, când devenise o mașină de goluri, reușind să puncteze decisiv în mai multe rânduri. Din nefericire pentru el, a ratat cantonamentul din Austria, accidentat, la menisc. Gicu Grozav – atacant sau mijlocaș ofensiv, Grozav este unul dintre jucătorii care a fost la pas să prindă un transfer pe bani mulți, la altă echipă, după ce a marcat la debutul în Națională. A venit la Petrolul și, probabil, la iarnă, se va pune din nou problema vânzării sale. Cunoscut bine de Rednic, el fiind prietenul fiicei antrenorului, pe vremea când juca la Standard Liege, Grozav va fi titular incontestabil, el fiind și golgeterul echipei, în meciurile amicale.
Nwakaeme Tony – atacant, de la Universitatea Cluj, un jucător care lasă o bună impresie, dar nu are cifre impresionante. A și ratat stagiul al doilea de pregătire, din cauza unor probleme medicale. Un jucător capricios, probabil nu va fi în primul unsprezece, nefiind exclus ca el să și plece, cât timp încă este perioadă de transferuri.
Younes Hamza – golgheterul de anul trecut al echipei a impresionat prin execuțiile sale extrem de spectaculoase. Luat aproape gratis în iarnă, Hamza a devenit al doilea cel mai valoros jucător din lotul lui Rednic, potrivit cotei de piață. Lider la acest capitol este „Prințul” Cristea, cotat la 1,7 milioane, tunisianul secondându-l, valoarea sa de piață fiind de 1,3 milioane. Fotbalistul african de 26 de ani are o rată fantastică de goluri în Liga I, reușind 12 reușite în cele 13 partide jucate pentru Petrolul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER